vineri, 19 iunie 2015

Rezumat Batalia Portarilor, editia a 2-a



A trecut si cea de-a doua editie a Bataliei Portarilor. De data aceasta am fost ceva mai pregatiti si lucrurile s-au miscat mai repede si mai fluent, chiar daca s-au ivit si inevitabilile probleme.
Anul acesta am rezolvat multe din problemele de la editia trecuta, dar au aparut altele noi. Anul viitor le vom rezolva si pe acestea, cu speranta ca nu vom mai avea parte de altele.
Portarii de anul acesta au venit din toate colturile tarii: Braila, Tulcea, Constanata, Bacau, Giurgiu, Dambovita, Prahova, Ilfov, Brasov si chiar si din judetul Alba!!!
Vremea caniculara de 35 de grade la umbra probabil a facut ca 14 din cei 76 de participanti confirmati pana sambata seara, sa renunte. Astfel, la teren s-au prezentat 62 de portari, chiar si asa o imbunatatire fata de cei 54 de la editia din 2014. Cei mai multi dintre ei s-au aflat la categoria 2000-2002, si anume 20.

La categoria 2006-2010 s-au prezentat doar 8 participanti, pentru ca inca 5-6 pe care ii asteptam au avut turneu cu echipele lor si nu au putut ajunge la timp. In semifinale, Rubinio Vranceanu l-a invins pe Lucas Caea iar David Ghenea a trecut de Andrei Sindila pentru a-si asigura loucul in finala mare. Finala mica a fost foarte stransa, iar Sindila a obtinut locul 3, dupa o victorie cu 1-0 impotriva lui Caea. Rubinio Vranceanu a castigat marea finala dupa 6-0 cu David Ghenea. De altfel, Rubinio a dominat toata categoria de varsta, castigand la pas toate meciurile jucate.
Rubinio Vranceanu


La categoria 2003-2005 12 portari au luat startul. In general meciurile au fost stranse, mai ales in fazele superioare. In prima semifinala, Ionut Tanjala a pierdut in fata colegului sau de la FC Initial, Claudiu Silion, cu 1-0. In cealalata partida, Mihnea Korbl a trecut de Mihnea Alexandrescu, de asemenea cu 1-0.  Ambele finale s-au hotarat la penalty-uri, Alexandrescu castigand locul 3, iar Silion a castigat finala mare, dupa 0-0 in timpul regulamentar.

Categoria 2000-2002 a fost cea mai disputata, 20 de portari luptandu-se pentru castigarea trofeului. Cristi Taus, portar la FC Brasov, a fost surpriza placuta. Dupa ce a trecut din grupe doar datorita golaverajului superior, brasoveanul a ajuns pana in finala, pe care a castigat-o la pas.
In semifinale, Taus a trecut de Edi Belibrov, care a venit cu inca 3 colegi de-ai sai tocmai de la Tulcea! In cealalata partida, Alex Velica, portar la Rapid Bucuresti, a trecut la penalty-uri de Florin Dirlau, venit si el tocmai de la Moinesti, din judetul Bacau, special pentrua participa si la ediatia a 2-a a Bataliei. Bacauanul nu a facut drumul degeaba si a castigat finala mica, dupa 1-0 cu Belibrov. Cristi Taus l-a invins cu 4-0 pe Velica si a plecat la Brasov cu marele premiu!
Categoria 1997-1999 a dat, poate, cei mai spectaculosi portari. De altfel, acestia au ajuns si in finala. Primul dintre ei, Antonio Boia, portar la Academia FC Voluntari, a trecut in semifinale de Liviu Vasile, iar Narcis Nedelcu a trecut de tulceanul Alin Marian Trandafir si si-a asigurat locul in finala. Finala mica a fost castigata de Trandafir, dupa 3-2 cu portarul Astrei, Liviu Vasile. Marea finala a fost castigata de ploiesteanul Nedelcu, dupa una dintre cele mai spectaculoase partide de la aceasta competitie.
Vladut Iscru


La categoria de seniori am avut din nou cele mai spectaculoase meciuri.  Anul acesta am avut din start doi favoriti principali, si anume castigatorul de anul trecut, Stefan Ciuculescu si fostul portar al Sportului Studentesc si U Cluj, Vlad Niculescu. De asemenea, am avut si alte surprize placute, precum George Moldoveanu, Teo Rudnitchi de la Gloria Popesti Leordeni, sau Ionut Matalica, care a reusit sa castige o grupa din care mai facea parte campionul en-titre, Ciuculescu.
In  semifinale, favoritii si-au aratat valoarea si au castigat lejer. Niculescu a trecut de Moldoveanu cu 11-2, iar Ciuculescu a castigat cu 12-5 in fata lui Matalica, portar la Comprest GIM Bucuresti.
Finala mica a fost adjudecata de Matalica, care astfel si-a luat o mica revansa dupa ce anul trecut a pierdut, tot in finala mica, in fata lui Iulian Cadar.
Finala mare a fost extrem de spectaculoasa, iar Niculescu a reusit sa se impuna cu 9-5. Performanta lui Vlad este cu atat mai mare cu cat Ciuculescu se poate spune ca este deja un portar experimentat la aceasta competitie dupa ce a castigat editia de anul trecut, dar a castigat si competitia din Spania cu un an in urma.
Vlad Niculescu, castigator categoria seniori


Din pacate, la aceasta editie am avut parte si de ceva accidentari. Nae Ionut s-a simtit rau dupa ce a plecat de dimineata de la Targoviste, iar caldura cu siguranta nu i-a ajutat. Doctorita prezenta la teren l-a asistat pentru a nu avea probleme si mai grave. Costin Aioanitoaie a suferit o entorsa la glezna dupa ce a calcat stramb, iar Ciuculescu s-a intins prea tare dupa o minge, ceea ce i-a provocat o durere in zona inghinala, chiar in finala mare. Cu toate acestea, Stefan a terminat partida pe teren.

Dupa ce tragem linie, ne bucuram ca am reusit sa facem un pas inainte anul acesta, atat in ceea ce priveste organizarea, cat si numarul mai mare de participanti si premiile mai mari oferite.
Am observat aceeasi dorinta foarte mare de castig a multora dintre portari dar si sportivitatea si fair play-ul pe care l-am vazut si anul trecut la participanti. Ne bucuram ca majoritatea portarilor de anul trecut au venit si acum, ceea ce inseamna ca s-au simtit bine si ca sunt multumiti. De asemenea, cei noi care au venit ne-au asigurat ca vor fi prezenti si la editia a 3-a.
Va multumim tuturor pentru participare si felicitari absolut fiecarui portar, pentru efortul pe depus pe o vreme caniculara!

Multumim, de asemenea, sponsorilor nostri de anul acesta, care ne-au permis sa va oferim premii mai mari si mai multe. In primul rand, multumim Brady Auto Center si Skoda, sponsorii principali ai acestei editii. Multumim si Victory Cup care ne-au ajutat cu printarea tricourilor si nu in ultimul rand, multumim Clubului Stesial Bucuresti care a asigrat trofeele, tricourile de campioni, medaliile si diplomele.

Va multumim! Fara sprijinul dumneavoastra nu am fi reusit!





miercuri, 29 octombrie 2014

Pozitia portarului si modul de prindere a mingii


In special pentru tinerii portari care nu beneficiaza de un antrenor specific la club, voi incerca sa scriu cateva articole, despre procedeele de baza pe care trebuie sa si le insuseasca un portar.

Astazi va voi vorbi despre pozitia portarului  si modul de prindere a mingii sau asa numita ,,Priza" .

Poztia portarului in primu rand nu trebuie sa fie niciodata pe linia portii, ci un pas in fata acesteia pentru ca pozitia mai in fata a portarului va acoperi mereu mai mult din cadrul portii. Pozitia portarului standard in asteptare a mingii va fi cu genunchii putin flexati, picioarele putin departate, dar ca distanta sa fie paralel cu umerii, bratele pe langa corp putin ridicate cu palmele spre exterior si cu privirea in fata. Intotdeauna pe varfuri!

Prima pozitie de prindere a mingii este prindere a mingii de jos sau cum imi place sa spun "excavatorul", deoarece  mainile portarului se transforma ca un brat de excavator care se apleaca si prinde mingea, mainile acestuia fiind directionate spre minge, palmele intinse permitandu-i mingii sa urce spre piept,  unde portarul va trage bratele sa prinda mingea folosind coatele cat mai apropiate si, sa nu uitam, tot timpul un genunchi jos si unul ridicat. Astfel, in cazul in care portarul scapa mingea, aceasta se va lovi de genunchi.

A doua pozitie de prindere a mingii este cea de prindere la piept. Atunci cand mingea vine mai jos de fata, mingea va fi prinsa la piept, mainile plecand din lateral un pic indoite si cu palmele catre exterior, incercand cat mai repede miscarea  bratelor spre minge in momentul cand atinge pieptul, incercand in acelasi timp coatele sa fie apropiate pentru a nu scapa mingea din brate.

Si a treia pozitie si ultima este cea la fata, numita si priza triunghi, deoarece in momentul cand se va prinde mingea se formeaza un triunghi din spatele mingii din maini, dar nu uitati ca mainile vor pleca tot de langa corp putin indoite si palmele spre exterior, dar cand vom prinde mingea la fata este indicat ca mainile sa fie intinse dupa minge cat mai in fata pentru a prinde mingea cat mai repede posibil, nu sa astept sa ajunga mingea la mine, pentru ca intr-o posibila aglomeratie te poate incurca.

Cam asta a fost pentru pozitia portarului si modul de prindere a mingii. Voi reveni cu noi subiecte interesante pentru a va ajuta sa va dezvoltati calitatile de portar cat mai corect.



luni, 14 iulie 2014

Cateva cuvinte despre "Batalia Portarilor"



Bataliaportarilor s-a terminat de ceva vreme, dar m-am gandit ca o mica descriere a ceea ce s-a intamplat e necesara. In urma “Bataliei Portarilor” editia 1, raman amintiri placute si satisfactia participantilor, care deja si-au anuntat prezenta si la editia urmatoare.

Ramanem, de asemenea, cu onoarea unui participant de seama, si anume Iulian Cadar, castigator al Cupei Romaniei in 1995, cu Petrolul Ploiesti. La 47 de ani, Iulian a aratat ca talentul nu se uita si a obtinut un loc trei, desi adversarii sai au fost mult mai tineri si, in teorie, mai in putere. Vom incerca, pe viitor, sa aducem mai multe nume importante din fotbalul nostru.

La categoria de seniori Stefan Ciuculescu a castigat la penalty-uri, dupa un joc foarte frumos, in fata lui Dragos Plopeanu, jucator la Rapid. Victoria lui Ciuculescu nu este deloc surprinzatoare, tinand cond ca fostul portar al Stelei a castigat Batalia Portarilor din Spania, o competitie mult mai ampla decat varianta romaneasca, aflata deocamdata, la inceput de drum.

Poate cel mai mare castigator a fost Alexandru Costache, care desi are doar 14 ani, a cerut sa joace la o categorie de varsta mai ridicata. La inceput am crezut ca glumeste, dar la insistentele lui am dat toata programarea peste cap pentru a-i face loc la categoria 16-18 ani, cea mai disputata categorie, cu cei mai multi participanti.
Portar la Concordia Chiajna, Alexandru a ajuns pana in finala, pe care a si castigat-o, desi a jucat impotriva unor adversari chiar si cu 4 ani mai mari decat el.

Radu Cretu a castigat la 13-15 ani, in ciuda faptului ca in aceeasi zi a venit de la Constanta pentru a participa. Drumul nu l-a obosit prea tare si Radu a gasit resurse de a rezista inca 6 ore si apoi sa castige finala, la penalty-uri, in fata bucuresteanului Antonio Anghelescu, care a aratat calitati impresionante.

Finala de la categoria 10-12 ani s-a disputat intre Sandeiu Rares si Nitu Madalin. Dupa o partida foarte disputata, Rares, jucator la Inter Galaxy, a avut castig de cauza.

Poate cel mai ambitios “portar” de la aceasta editie, a fost Sebastian Ardeleanu, cel care a pierdut finala la 7-9 ani in fata lui Alexandru Gherman. Ardeleanu a izbucnit in lacrimi la finalul meciului, desi performanta sa a fost una de apreciat, tinand cont ca el joca la echipa sa, mijlocas, nu portar. Se pare insa ca Sebastian a tinut neaparat sa participle la aceasta competitie!

Lucrul care ne-a bucurat cel mai mult a fost ambitia si pasiunea cu care s-a jucat. Majoritatea participantilor au luat competita foarte in serios si au pus mult suflet in jocurile pe care le-au disputat. De asemenea, cuvintele frumoase primite la sfarsit din partea parintilor si a participantilor ne dau motivatia de a organiza un eveniment de o amploare si mai mare vara viitoare.


Va multumim inca o data pentru participare!

miercuri, 2 iulie 2014

Keylor Navas, revelatia de la Cupa Mondiala



Acest mondial este, fara indoiala unul al portarilor, mai multi golakeeperi fiind alesi “Omul Meciului” in partidele de pana acum. Printre remarcatii competitiei se numara Rais Mbolhi (Algeria), Guillermo Ochoa (Mexic), Julio Cesar (Brazilia), Tim Howard (SUA), Claudio Bravo (Chile), Vincent Enyeama (Nigeria) dar si cvasicunoscutul Keylor Navas (Costa Rica).
            Navas a fost unul dintre cei mai buni portari in faza grupelor, pastrand poarta intacta in fata unor atacanti de exceptie, ca cei ai nationalei Angliei sau ai Italiei si a fost invins doar din penalty in partida cu Uruguay. In optimile de finala, in fata Greciei, Navas a facut inca un meci mare. Interventia sa din min 94, la capul lui Mitroglu, a dat sansa echipei sale sa castige partida la penalty-uri, acolo unde goalkeeperul a fost din nou decisiv, parand sutul lui Gekas, si si-a dus echipa in sferturi pentru prima oara in istoria tarii.

            Keylor Antonio Navas Gamboa, pe numele sau intreg, s-a nascut la San Isidro, Costa Rica, pe 15 Dec. 1986.
            Navas a deputat pentru Deportivo Saprissa la varsta de 18 ani, intr-o partida de campionat, impotriva echipei AD Carmelita. In perioada petrecuta la Saprissa, Navas a fost titular in ultimele doua sezoane la club, castigand in total 7 trofee, din care 6 titluri nationale.
            In 2010 Navas a parasit tara natala pentru a semna cu Albacete, echipa aflata in liga secunda spaniola. A aparat in aproape toate meciurile acelui sezon, insa echipa sa a retrogradat, de pe ultimul loc, in liga a treia. Talentul lui Navas nu a fost, insa, trecut cu vederea si echipa din La Liga, Levante, l-a imprumutat pentru un sezon. La sfarsitul sezonului Albacete l-a cedat definitive la Levante, unde costaricanul a fost prima optiune abia in sezonul recent incheiet, primii doi ani stand in spatele titularului Gustavo Munua.  Navas a fost numit cel mai bun portar din La Liga sezonul trecut, dupa numarul de parade reusite, 102, lasand in urma portari ca Valdes, Diego Lopez sau Willy Caballero.
Navas a continuat evolutiile impresionante din campionat si la acest Mondial, primind inclusiv doua titluri de “Omul Meciului”, record ce il imparte cu portarul mexican Ochoa. Forma sa excelenta a atras atentia cluburilor importante din Europa. Arsenal, Liverpool si Atletico Madrid s-au aratat interesate de serviciile sale, finalista Ligii Campionilor facand chiar o oferta de 6 milioane de Euro, refuzata de Levante. Navas este evaluat de www.transfermarkt.de la 4 milioane de Euro si are o clauza de reziliere de 10 milioane.

In sferturile de finala, Costa Rica va infrunta Olanda si Navas are din nou sansa de a se face remarcat in fata unora dintre cei mai buni atacanti din lume. 

duminică, 27 aprilie 2014

7 lectii de la Joe Hart

Portarul lui Manchester City si al nationalei Angliei si primul sau antrenor, Dave Timmins, dezvaluie secretele ascensiunii lui Joe.



Joe Hart a parcurs un drum lung de cand era un tanar invatacel la Shrewsbury Town. Ca adolescent, Hart curata ghete si cara echipamentul echipei de seniori a lui Shrewsbury, in timp ce invata meserie de la antrenorul cu portarii, Dave Timmins. Astazi, el este un jucator cheie in formatia cu care Manchester City alearga dupa titlu in Premier League si prima optiune a lui Roy Hodgson pentru nationala Angliei, la Cupa Mondiala din Brazilia. Hart a castigat manusa de aur - trofeu acordat portarilor care pastreaza poarta intacta in cele mai multe meciuri - in ultimele trei sezoane. Iata cei 7 pasi ai sai pentru obtinerea succesului:

1. Corpul este templul tau
Hart s-a transformat de la adolescentul slab care era la Shrewsbury in perioada 2003-2006, in atletul musculos care apara poarta lui Manchester City. "Fiind puternic, esti intr-o situatie mai buna pe teren, te ajuta in prevenirea accidentarilor si iti ofera o prezenta de spirit mai importanta. Lucrez foarte mult cu TRX, pentru a lucra partea superioara si cea inferioara, dar si foarte multe exercitii la sala, cum ar fi presa sau exercitii de baza, ca Pilates", spune Hart.
Timmins a asistat la evolutia impresionanta a fizicului lui Hart. "Am o poza cu mine si cu Joe de la Shrewsbury, cand el avea 18 ani si fizicul sau arata cu totul altfel acum", spune Timmins. "Ii placea sa foloseasca sala de forta chiar si atunci si lucra mult in afara antrenamentelor."

2. Iesi din zona de comfort
Ca tanar portar la Shrewsbury, Hart se antrena deseori la un nivel de varsta mai mare decat el. Asta l-a ajutat sa-si ridice standardele si da a-si pastra calmul sub presiune. La 17 ani era gata sa joace pentru prima echipa. "Dave Timmins ma punea sa joc de fiecare data la un nivel mai ridicat de varsta. Incredearea mea a crescut pentru ca eram mereu pus in fata unei provocari. Am aceeasi atitudine astazi, imi place sa ma provoc la fiecare antrenament", spune Hart.

3. Fii dedicat
Timmins isi aminteste o sesiune de atrenament intr-o zi de iarna, cand era atat de frig si ud incat tanarului portar i-au dat lacrimile. Dar Hart a dus antrenamentul la bun sfarsit.
"Nu am anulat niciodata un antrenament, indiferent cat de rea era vremea", spune Timmins. "Mai schimbam usor antrenamentul, dar ne-am antrenat intotdeauna, indiferent de conditii. Se poate vedea acelasi spirit in el acum. Nu conteaza daca scoate mingea cu mana sau cu fata. Are aceeasi pasiune pentru a tine mingea in afara portii. E de neoprit".

4. Stai concetrat 
Lui Joe ii place sa ramana cufundat in fiecare moment al jocului, indiferent unde se afla balonul.
"E greu pentru unii sa inteleaga, dar daca mingea e in terenul celalalt, nu inseamna ca portarul sta dezinteresat in careul sau. Eu incerc sa imi pastrez concentrarea comunicand cu fundasii si miscandu-ma mereu, in  functie de pozitia mingii. Intotdeauna trebuie sa stai concentrat la joc. De cele mai multe ori, parada in sine este cel mai usor lucru".

5. Dezvolta-ti diferite aptitudini
Calmul lui Hart cand are mingea la picior si distributia sa excelenta i se trag din interesele sale in alte sporturi din perioada adolescentei. Cand era copil, Joe excela la cricket, golf, tenis, rugby si chiar juca in camp pentru echipa scolii. "Jucam pentru mai multe echipe - echipa scolii, o echipa de amatori si echipa de juniori a lui Shrewsbury. Pentru toate ecoluam in poarta, mai putin pentru echipa scolii. O faceam pentru ca imi placea sa joc in camp, dar imi place sa cred ca mi-a ajutat mult jocul cu piciorul." Timmins confirma: "juca la mijloc sau in fata si daca vedem cum a evoluat jocul, i-a ajutat cu siguranta. Joe era un jucator de cricket foarte bun si la un moment dat, cand Shrewsbury a retrogradat, credeam ca o sa-l pierdem pentru cricket. Cu siguranta cricketul l-a ajutat in distributia mingii cu mana".

6. Invata de la cei mai buni
Hart mereu analiza evolutiile idolilor sai, pentru a vedea ce poate invata de la ei. "A avut intotdeauna o etica de munca extraordinara si dorinta de a invata", spune Timmins.
Eroii lui Hart erau David Seaman si Peter Schmeichel. "Seaman era un portar de calitate pe care te puteai baza mereu iar Schmeichel avea intotdeauna interventii salvatoare."

7. Sa ai intotdeauna o plasa de siguranta
Cand Hart face o greseala sau trece printr-o forma mai slaba, el se intoarce mereu la metodele de baza de antrenament. Exercitii de agilitate, priza si reactie, pentru a-si recapata forma.
"Toti sportivii de top au o baza la care se intorc in momentele grele. Asta te ajuta sa iti recapeti forma si sa te readuca pe drumul cel bun", spune Timmins.
Mentinerea unei stari de calmitate si privirea situatiei de ansamblu, de perspectiva, ajuta de asemenea. Atata timp cat muncesti, trebuie sa accepti faptul ca vei face greseli uneori. Incearca sa le minimalizezi si sa mergi mai departe, dar esential e sa fii puternic mental si sa stii ca orice s-ar intampla, trebuie sa mergi inainte", a spus Hart.


Sursa: www.telegraph.co.uk

vineri, 17 ianuarie 2014

Pastrati-va caldura corporala pe temperaturi scazute!


Foarte important pe perioada iernii este sa ne pastram caldura corporala, in acelasi timp fiind lejeri si comfortabili, pentru a ne antrena la capacitate maxima.
Pe temperaturi extreme, organismul foloseste rezervele de energie pentru a se incalzi. Energie atat de necesara in antrenament, mai ales in perioada de pregatire, cand sedintele sunt foarte solicitante. De aceea, trebuie sa stim cum sa ne imbracam pe temperaturi scazute, pentru a ne mentine temperatura corpului si lejeritatea in acelasi timp.
Nu e de ajuns sa punem haine peste haine pe noi. Iata care este echiparea ideala:
Base layer: este haina care vine in direct contact cu pielea. Aceasta e de preferat sa fie stransa pe corp (in principal datorita faptului ca mai avem nevoie de inca doua haine peste). Materialul trebuie sa fie unul care nu retine umezeala. Recomandat sunt materiale ca polipropilena, matase, poliester, lana. Evitati simplul tricou de bumbac, pentru ca acesta retine umezeala si in cele din urma va absoarbe din caldura corporala.
Mid layer: rolul celui de-al doilea strat este sa duca umezeala de la primul strat la cel exterior. Materiale bune sunt lana, poliester sau combinatii sintetice.
Outer Layer: acesta e conceput pentru a te proteja de vant si de apa. Bineinteles, ideal e sa folosim o jacheta, bluza de fas.


In conditii de frig extremitatile sunt cele mai expuse. Degetele de la picioare sunt primele care trebuie protejate de degeraturi, deci sosetele groase nu trebuie sa lipseasca! De asemenea, e important sa purtam o caciula, care sa ne protejeze capul si urechile, pe unde corpul pierde multa energie. In cazul in care va incalziti prea tare, dati jos caciula. Astfel, va reglati temperatura corpului, fara sa va expuneti partea centrala, inima la frig.

miercuri, 8 ianuarie 2014

Manuel Neuer a fost ales cel mai bun portar din lume de catre IFFHS



Acesta l-a detronat pe Iker Casillas, castigatorul din ultimii cinci ani.

Federatia internationala de istorie si statistica a fotbalului (IFFHS) este o organizatie respectata, iar voturile sunt acordate de jurnalisti si experti in fotbal din peste 70 de tari.
Primul castigator al acestui trofeu a fost Jean-Marie Pfaff, in 1987, de asemenea portar al bavarezilor la vremea respectiva. Ultimul portar al lui Bayern care a castigat acest titlu a fost Oliver Kahn, in 1999, 2001 si 2002.
Manuel Neuer a castigat 5 trofee cu Bayern in 2013 si a ajutat nationala Germaniei sa se califice la Cupa Mondiala din Brazilia.
Neuer, 27 de ani, a castigat detasat, primind 211 voturi, aproape de 3 ori mai multe decat urmatorul clasat, Gianluigi Buffon (78).
Chelsea are doi portari in primii 4 ai lumii dupa ce Petr Cech a primit 64 de voturi, iar Thibault Courtois, imprumutat la Atletico Madrid, a primit 54.
Victor Valdes, care va parasi Barcelona in aceasta vara, a primit un singur vot mai putin decat Courtois, 53, terminand al cincilea, in timp ce castigatorul din ultimii 5 ani si portarul onorat cu cele mai multe astfel de titluri (5), Iker Casillas, a primit doar 23 de voturi, fiind al saselea.
Salvatore Sirigu (PSG, 5 voturi) completeaza topul. Portari precum Joe Hart, De Gea sau Diego Lopez nu au primit nici un vot.